Anunțul pentru toți cei care stau la bloc. Devine obligatoriu. Ce trebuie să știi despre repartitoarele cu citire de la distanță pentru căldură

de: Ozana Mazilu
17 09. 2021

Contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică din blocuri vor trebui să permită citirea de la distanță a valorilor înregistrate. Asta prevede un nou proiect de lege de la Ministerul Energiei.

Dacă se aprobă, regulile vor trebui să fie aplicate până în 2027. Dacă nu există asemenea contoare, ele vor trebui înlocuite cu unele dotate cu această facilitate.

Contoarele și repartitoarele cu citire la distanță ar putea fi obligatorii

Proiectul de lege de la Ministerul Energiei vizează, în esență, modificarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.

„Consumatorii finali de încălzire centralizată, răcire centralizată și apă caldă menajeră sunt dotați cu contoare, la prețuri competitive, care reflectă cu acuratețe consumul lor real de energie”, stabilește, în primă fază, proiectul de lege, conform Avocatnet.ro. Contorizarea vizează, de asemenea, și consumatorii finali de gaze naturale.

Proiectul de lege, încă neaprobat, mai prevede că în imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte, dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire ori alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată, trebuie instalate contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii.

După cum apare și în expunerea de motive ce însoțește proiectul, prin modificările propuse la Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică “se creează cadrul necesar realizării de noi economii anuale, pentru perioada 2021-2030 și se stabilesc metodele de calcul și monitorizare a cantității obligatorii de economii de energie care trebuie aplicate în vederea atingerii obiectivului național de eficiență energetică”.

Încălzirea centralizată continuă să fie o problemă foarte costisitoare pentru români. Și, după cum știi, ne confruntăm cu un val de scumpiri la energie electrică și gaze.

E important de știut că proiectul de lege nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.